Urmaresc rareori cate un film la televizor, si asta nu pentru ca filmele nu ar oferi povesti incitante sau de maturizare interioara, ci pentru ca programele de televiziune curente ofera rareori asta. Intamplarea face ca recent sa fiu martora unui film extraordinar, bulversant interior desi matur si senin in aparenta.

E vorba de filmul canadian Aritmetica Emotionala, cu o distributie de exceptie : Susan Sarandon, Max von Sydow si Christopher Plummer. Povestea pe scurt, fiindca nu vreau sa va stric placerea vizionarii, este a intrunirii dupa 35 de ani a trei persoane legate pe viata de trecerea laolalta printr-un lagar de tranzit nazist (tranzit catre lagarele mortii). Persoane necunoscute, unite prin forta destinului si prin alegeri personale: Melanie, o fetita americana fara parinti, acum o femeie frumoasa in anii 50, casatorita, traind intr-o casa la tara impreuna cu sotul (David), fiul (Benjamin) si un nepot (Timmy), Christopher, un baiat irlandez, acum entomolog ce locuieste in Paris si Jakob, un disident eroic si veteran al razboiului al II-lea mondial, veteran de asemenea al unei clinici psihiatrice. Emotii si amintiri ale trecutului navalesc odata cu reintalnirea celor trei in casa Melaniei ; fiecare dintre personaje retraieste acut etape trecute de viata, rascolite emotional si intr-un fel, nerezolvate. Pare ca au facut alegerea sa nu treaca peste emotiile trecutului… si totusi, au ales si aleg in continuare viata ; personajele sunt toate extrem de mature si filmul este extrem de sobru si de senin ; as putea spune ca are ceva din sobrietatea demnitatii umane, in special in fata mortii si a suferintei.

Pentru mine personal, filmul acesta are meritul de a fi ridicat dar si clarificat cateva intrebari interioare. Stiu ca aceste intrebari se vor ivi iarasi si iarasi in viata mea, nu pentru ca nu invat odata pentru totdeauna, ci pentru ca sunt intrebari asupra carora viata insasi da raspunsuri diferite in etape diferite. Si asta pentru ca viata este un complex de trairi complexe, ca sa ma exprim putin ambiguu…

• Suferinta lasa urme, in special interioare. Personajele din acest film traiesc toate interior fie suferinta lor, fie aceea a apropiatilor. Povestea fiecaruia impresioneaza pe celalalt si acesta o respecta prin tacere si gravitate; vorbele sunt adesea inutile in fata suferintei. Fuga din fata suferintei este inutila; suferinta este o experienta majora de viata ce face individul mai puternic in fara adversitatilor.

• Suferinta este un fapt ce poate fi asumat senin si matur, la orice varsta. Nepotul lui Melanie, un baietel nu mai mare de 6 ani, stie ca persoanele ce au stat in spitale de psihiatrie sunt fragile si ca au nevoie de grija si atentie, lucru pe care il ofera firesc, impreuna cu dragoste, pana si unui strain nou aparut in casa lui.

• Dincolo de suferinta care aparent nu „trebuie“ uitata, mesajul esential este : „traieste-ti viata“. Personajele par toate blocate constient sau nu, voluntar sau involuntar in experientele trecutului. Cu toate acestea, mesajul esential este dictat de cei doi „seniori“ ai filmului : Jakob, cand regreta faptul ca lasase copilei Melanie mesajul de a memora detalii despre detinutii trecuti prin lagar – lucru pe care Melanie l-a considerat o mostenire mai importanta decat viata proprie -, aceasta in loc sa-i spuna doar „traieste !“. Sotul Melaniei, cand sarbatorind sosirea oaspetilor,intinde un pahar de bautura fiului major si el, extrem de responsabil si matur, care refuza si-atunci ii spune doar : „Pentru numele lui Dumnezeu, traieste si tu putin !“.

• Dragostea invinge granitele, timpul si moartea. Trei necunoscuti sunt conectati afectiv in trecerea lor printr-un lagar de tranzit. Doi copii sunt conectati afectiv unul de celalalt pe viata ; legatura aceasta pare mai puternica decat orice alta experienta afectiva, datorita imprejurarilor aparitiei ; dupa zeci de ani dragostea este cea care face ca acesti oameni sa nu cunoasca granitele distantei sau a ingradirilor sociale si educationale. Dragostea de oameni il determina pe Jakob sa negocieze viata copiilor pe doua pachete de tigari, punandu-si numele pe lista mortii, in locul lor.

• „Jetoane magice“ pot reinvia trecutul si au impact imens asupra consistentei prezentului. Melanie pastreaza de 35 de ani un nasture rupt de la haina lui Christopher in violenta desparitirii lor fortate (unul avea sa fie retrimis imediat in S.U.A., celalalt avea sa astepte deznodamantul razboiului). Nasturele acesta are rolul de a pastra lucida mintea lui Melanie in ciuda trairilor efervescente in efortul de a realiza complet dosare ale persoanelor trecute prin lagar. Eforturile nu sunt intelese de familie, este internata intr-o clinica de psihiatrie. Nasturele este ancora cu constientul lucid, cu afectiunea pastrata vie pentru prietenii de demult, este biletul care confera reintalnirea memorabila, deschiderea spre o noua viata in care, in sfarsit, se intampla eliberarea de trecut.

• Exista demnitate si sustinere in suferinta. Filmul este un exemplu extraordinar de simplu si extraordinar de profund de demnitate umana. Se povestesc senin experiente cutremuratoare, sunt destainuite experiente de viata devalorizante social, sunt acceptate slabiciuni si infrangeri momentane. Interlocutorul ramane pe pozitie, la fel de bun ascultator si sustinator al povestitorului. Ramane memorabila scena in care sotul Melaniei ii destainuie in plina noapte lui Jakob ca nu poate inchide ochii de teama ca nu se va mai trezi; Jakob il aseaza la masa, indemnandu-l sa manance, accentuand forma si gustul mancarii ; mutand astfel atentia de la angoasa la perceptii simple si imediate. Lacrimile lipsesc din acest film destul de incarcat emotional ; vremea lor a trecut, filmul reda asumarea constienta si senina a trecutului prin amplificarea prezentului cu tot bunul si raul de rigoare. Si cat de frumoasa este totusi viata !

• Oamenii se regasesc intotdeauna : unii pe ceilalti si mai ales pe ei insisi. Calatoria extraordinara realizata fizic inseamna de fapt un parcurs interior extraordinar ; individul care indrazneste sa realizeze acest parcurs este rasplatit pe deplin. Traim o epoca a relativizarii comunicarii printr-o imensa masa informationala ce ajunge la individ pe alte cai decat cele directe. Niciodata mai mult decat acum nu pare mai elocvent rezultatul „investitiei“ personale. Daca indraznesti, ajungi. Daca incerci, reusesti. Oricat de advers ar parea parcursul exterior si oricat de apasator ar parea cel interior… Nu e simplu sa investesti in oameni ; e chiar dificil sa legi relatii profunde pe termen lung ; dar cat de mult este rasplatit acela care indrazneste !

De ce Aritmetica Emotionala ? Personal cred ca emotiile ne traiesc, in ciuda eforturilor prin care alegem sau refuzam sa ne permitem sa le traim… Mai cred ca suma lor sau diferenta sau inmultirea sau impartirea, aritmetica lor adica, reprezinta viata. Lunga, scurta, frumoasa, detestabila, crancena, entuziasta… VIATA. Daca acesti oameni, incercati din greu atatia si atatia ani au reusit, TU, de ce nu ai reusi?

Articol scris de Roxana Dan