Nu voi scrie despre Nichita Stanescu, desi emotiile lui sunt si vor fi mereu minunate, voi scrie despre acesta toamna asa cum o vad in ochii celorlalti.
Ne deschidem usor catre spiritualitate unii dintre noi si cautam raspunsuri, in alte culturi, traditii, scriem despre ele, ii privim si analizam pe cei din jur si necontenit suntem convinsi ca suntem pe drumul care trebuie.

Dar ce facem atunci cand dupa o viata in care construiesti experienta, profesie, echilibru, realizezi ca, de fapt trebuia sa faci altceva. Este absurd pentru minte si suflet sa traiesti o asemenea experienta...

Dar daca iti dai seama ca si cel de linga tine nu are legatura cu ceea ce ai visat, sperat, gandit, iubit? Poti sa schimbi totul doar pentru ca te-ai iluminat? Accepti iluminarea ca pe o forma de insingurare si reconstructie a noului drum?
Sunt emotii pe care cei din jurul meu le traiesc, sunt emotii pe care le-am trait si eu.

Provocarea destinului este traita diferit, apreciata sau nu si mai diferit... Si atunci am realizat cat de multi se resemneaza si cat de putini accepta un alt drum.
Este coplesitor sa constientizezi ceea ce se petrece in jurul tau si sa te resemnezi. Cauti refugii si amani cu orice pret discutia cu tine insuti. De teama de a nu rani pe cei din jur sau, mai bine zis, pe tine.
Prietenii mei sunt atat de diferiti, dar tocmai de aceea ii iubesc, pentru ca fiecare este special in felul lui.
Multi dintre ei sunt dintre cei putini care au ales sa inceapa un alt drum, sa se regaseasca si sa se reinventeze cum spun eu. Altii inca nu au puterea, de teama de a nu ramine singuri. Se complac si sufera in continuare. Accepta si adorm nefericiti sperand la un maine in care poate se va intampla o minune.

Nu se intampla minuni, totul sta in deciziile noastre. Toate resursele sint in noi si in nimeni altcineva. Avem nevoie de confirmare, avem nevoie de timp sau avem nevoie sa exploram acea parte din noi pe care nu o intelegem cu adevarat? Ei bine, aici sunt toate raspunsurile.
Privind din exterior, da, iti trebuie o doza de curaj, sa intelegi ca drumul de unul singur nu este o povara ci este un drum ca oricare altul. Nevoia de a fi legat de cineva pentru a nu dormi singur, de a nu minca singur si asa mai departe... care pentru moment iti sunt vitale.
Este adevarat ca nu este usor sa accepti ca viata ta nu va mai fi la fel, dar aici intervine liberul arbitru. Echilibrul si ancorarea in viata ta a acelor lucruri care te fac sa te simti implinit.

Vei primi in momentul in care vrei sa te "asculti" mesajul pe care il astepti sau il cauti. Toate trairile noastre se ascund in subconstient. Daca inveti sa asculti vocea interioara vei descoperi toate resursele de care ai nevoie. Invata sa simti, sa asculti, sa privesti ..

Sunt emotii de toamna, sunt ceea ce sunt inainte de a deveni mai mult decat atat.