“Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la anii copilariei mele… “ spunea marele Creanga. Da, cu totii ne gandim la frumusetea clipelor copilariei, la candoare viselor, la naivitatea actiunilor. Insa, voit sau nu, cu totii uitam farsele si micile rautati pe care le-am facut altora sau, chiar mai rau, de care am “beneficiat”.

Imi amintesc de toti cei care purtau ochelari: aragaz cu patru ochiuri, ochelaristul, chiorul, bai orbete si multe alte apelative cu care ii gratulam pe cei cu, ati ghicit, ochelari. Atunci am hotarat: nu voi purta niciodata asa ceva!

Dar iata, timpul a trecut, copilaria a zburat ca o clipa, m-am maturizat (desi ar cam fi ceva critici in privinta acestei afirmatii), si, ca orice om serios, de peste 40 de ani, am fost la un examen oftalmologic. Asta s-a intamplat in 2005. Evident, in urma controlului am primit si vestea cea “buna”: va trebui sa port ochelari de citit. Insa a aparut o problema: pentru ca distanta dintre ochii mei este mica, a fost nevoie de rame de ochelari pentru copii. Rame care ma faceau sa arat ca: ochelaristul, orbete etc. Si atunci s-a nascut in mine un sentiment de frustrare. Cum adica, asta sa fie singura solutie? Nu se poate!

Asa ca, inarmat cu dorinta si vointa, am purces la a cauta alternative. Si am aflat ca ele exista! Am aflat ca se poate ca, prin exercitii specifie, folosind vointa si dedicarea ca suport, sa nu port ochelari, ba chiar sa ii pot ajuta si pe altii sa vada perfect.

Acum 6 luni am avut la curs un baiat de 13 ani, cu dioptrii de -3,75 si -3,25. Purta ochelari de la 5 ani. Diagnosticul: astigmatism si miopie. Problema parintilor era ca baiatul pierdea sau strica ochelarii intr-un ritm pe care acestia nu-l puteau tine. Dupa o luna de exercitii baiatul a ajuns la o miopie de -0,5 la ambii ochi, miopie ce a disparut tot prin exercitii dupa inca 2 saptamani.

Acest baiat m-a rugat s-o ajut si pe prietena lui: o fetita deosebita, timida, sensibila, dar si cu niste dioptrii imense: -5,75 si -5,25. Copila poarta ochelari de la inceputul scolii. A inceput cu -2 si a ajuns dupa 7 ani la cat v-am spus. La facultate ar avea probabil -8. Solutia: exercitii si, mai ales, dorinta ei de a nu mai purta ochelari. Dupa o luna a ajuns la -3,25 la ambii ochi si mai poarta ochelarii ocazional. Numai la scoala si la teme. Are in sfarsit ocazia de a arata tuturor ca are ochi frumosi. Expresivitatea privirii este o calitate pe care e pacat sa o blocam in spatele unor lentile care, nu ne fac sa fim nici mai frumosi nici mai inteligenti decat suntem cu adevarat.

Credeti ca am avut numai succese? Nu. Am avut si nerealizari. Motivele sunt intotdeauna cele care tin de lipsa de curaj sau de hotarare a celui care face exercitiile. E ca la o cura de slabire: vreau sa arat bine, dar se poate cumva sa faca altcineva efortul in locul meu??

Copiii despre care am vorbit sunt succese si pentru ca au vrut. Dar mai ales pentru ca sunt copii. Au acceptat ca se poate si altfel. Au vrut sa schimbe ceva. Un adult, pe de alta parte, vine cu un istoric, obisnuinte, credinte, care-i spun: toti oamenii poarta ochelari dupa 40 de ani sau familia mea poata ochelari, atunci cu siguranta ca si eu trebuie sa port! Suntem tributari unor false credinte care ne fac sa credem ca numai asa se poate!

Hai sa redevenim copii! Sa credem ca putem fi noi insine, sa nu ne mai ascundem in spatele unor rame, indiferent cat de fancy sunt, sa scapam de povara ochelarilor.

Haideti sa privim natura, sa privim oamenii in ochi, sa ne bucuram de un rasarit de soare fara niciun obstacol!

Pentru detalii despre workshop click aici