Povestea salciei

salcieSau poate ii zic mai bine a bradului??!!!

Sau de ce nuuuuuuuuu….a padurii??!!!

Va spun din suflet ca impartasesc o mare dragoste de padure, munte, padure la munte, piatra, acolo sus unde cerul e limpede si soarele zambeste cald in el, unde toate culorile isi pierd parca diferentele, desi stii clar ca sunt acolo.Acolo unde stanca se-ncinge si miroase sfant a brad si flori oachese si iarba agatata pe cate un petec de pamant.

Despre bogatie in natura…..

Iar dragostea asta, cumva, in mintea mea e similara cu cea de limba Romana. Oooooooh ce draga-mi e limba Romana!

E frumoasa, e bogata, e frumoasa si bogata precum o zi la munte sus, cand gasesti un punct de belvedere pe-un tapsan,  intr-o padure de brazi, sau altceva mai spectaculos si undeva in stanga, mai sus, din pamantul gras se iteste o stanca, in timp ce azvarlita in dreapta, pe muntele de vis-à-vis e pictata o alta stanca, pe post de varf.Iar daca mangai cu privirea, in stanga jos vezi padure deasa, de un verde pufos, de-ti vine sa te balacesti in el. Mai intai… de sus de colo iti clatesti privirea, iti stropesti fata ca dimineata la prima ora si apoi poti cobori usor de pe munte si te-mbaiezi cu totul si fiecare parte a corpului…. De la talpi, pe masura ce cobori si ajungi la genunchi, coapse, piept si cap, …peste cap.

Ce senzatie ai?

Eu simt ca ma curat de pete si ma eliberez de orice e apasator si in-scortuit si imi capat flexibilitatea mladioasa a unei ramuri de salcie, cruda. Flexibilitate si armonie!


Despre bogatie in noi……

Pe de alta parte, imi imaginez ca daca as putea vedea doar urma energetica pe care corpurile noastre o deseneaza, as vedea o forma umanoida alba, in al carui contur netusat ferm s-ar scalda lumina blanda a soarelui, asa cum e la tanarul rasarit sau venerabilul apus.

Si imi mai imaginez ca acest contur uman poate lua orice forma, intensitate luminoasa (prietenoasa din punct de vedere mediu ;-)) si marime.Si daca un om vrea sa fie mai conectat la divinitate si var primar cu soarele, poate lua si forma gaurii de cheie de la usa lui Dumnezeu, de unde poate sa traga cu ochiul si cu urechea la tot ce se infaptuieste dupa usa si sa fie cuprins de toata intelepciunea sferelor astrale…. a Pamantului…. a muntelui…. a padurii…. a unui pom, care poate fi un brad, sau de ce nu o salcie.Sesizati ca totul e liber si in miscare si daca aleg sa stau, sa fiu si sa gandesc intr-un punct fix  pierd toate astea?

 

Despre bogatie in limba cea de toate zilele….

Aseara ma uitam la televizor….stiti,…cutia aia de forma unui tablou (mai nou), pe care din cand in cand apare si cate ceva frumos.Si in acel tablou, pe TVR Cultural, pentru doar 50 minute, se vedeau si auzeau clipocind incantator doi oameni de o inteligenta suculenta si mari si cu indemanare vorbitori ai limbii Romane, domnii Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu.Si ce savoare, bogatie, alternanta de idei si cuvinte vii si pline de profunda cunoastere….incat zbantuia sufletul in mine si se inunda cu mare si infocata pasiune.Iar la un moment dat au inceput sa slovuiasca despre limba de lemn politica, indiferent de era (inainte sau dupa Ceausescu) si cea de biznis, care vlaguiesc limba nativa si in consecinta si modul nostru de a gandi.E adevarat, pentru ca si in alte stiinte se spune ca modul in care ne exprimam, ne infatiseaza modul in care generam ganduri, cream solutii si o viata mai plina sau mai saraca.Prin cuvinte ne desconspiram convingerile si valorile si normal ca atunci cand cuvintele sireacele sunt seci si mici, atunci si convingerile si valorile noastre sunt pe masura.Io-te dom’le ce iese la suprafata, mmmm?Parca te furnica strident pielea pe spate, aaaii?

De ce oare n-am avea curaj sa vorbim descriptiv si plin de viata asa cum gandim natural?Pentru ca daca cineva imi spune ca la serviciu nu ai timp si nu poti, eu nu cred.Si de ce sa gandesc static si trasat dupa un pumn de cuvinte specifice de management, cand am tolba plina din nastere cu nenumarate cuvinte magice, care ma pot conecta la aceeasi bogatie de ganduri, emotii  si sentimente?De ce in mod voit sa ma autosaracesc, cand pot alege bogatia si creativitatea?Cred ca si asta tine de flexibilitate….hmmm, ce surpriza…??!

 

Eu ma recunosc ca m-am lasat furat in acest val si dupa jde cursuri de biznis, am pierdut dulsili grai romanesc si m-am englezit. Dar nu de incantarea limbii lui Shakespeare, ci de saracia discutiilor ce duhnesc in zona forecast-urilor, cashflow-ului, turnover-ului si a conversion rate-urilor din vanzari.Si iar ma aud pe mine intrebandu-ma, in alta poveste…..ba ce-am pierdut asa de important ca sigur am pierdut ceva.Pai, na….ca iar mi-am dat raspuns. Am pierdut si flexibilitatea data de bogatia limbajului.

 

Sunt minunati ganditorii ce au creat in zona de biznis concepte legate de comunicare interumana, despre diferenta dintre eficienta si eficacitate la serviciu legata de ce ne spunem noua si ce le spunem celor din jur (Peter Drucker), despre leadership si inspiratie, despre constientizare si armonizare intre actiune, invatare si bucurie si cum modulul monitorizare si control dispare (Tim Gallwey), pentru ca nu foloseste cuvinte native si interactiune profunda ci doar un pumn de cuvinte scurte, cuprinzatoare ce parca nu poarta emotii, ci doar comenzi.

 

Despre altfel de bogatie (oare?)…….

Si sa revenim in munti, mai….

Citeam acum un an o carte (Deepak Chopra) despre inlaturarea temerilor, in care glasuia cam asa:

Muntii sunt oasele mele,

Padurile sunt pielea mea,

Raurile sunt sangele ce-mi curge prin vene,

Aerul e respiratia mea………..

 

Si noi am putea continua:

 

Muzica astrelor e starea mea de incantare

Pulsatiile Pamantului sunt sentimentele mele

Vantul e un gand hoinar

Ciripitul unui stol de vrabii e chicotul meu de bucurie

Cantecul mierlei e o idée, ampla si spontana

Un rasarit de soare e o deschidere de pleoape

Un apus de soare e o inchidere de pleoape

 

Si tot asaaaa…. s-asaaa… realizam ca daca ne pierdem conexiunea cu ceea ce avem in mod natural din nastere, plantat in ADN, ca bogatia de optiuni, diversitatea, culoarea si infinitele alegeri, ne vom trezi incartiruiti in scheme logice simple, ce devin universal valabile si incremeniti in betonul vorbelor de genul ….asta nu se face, asta nu se poate si n-avem solutii…cand daca reinvatam de la natura si ne recastigam flexibilitatea si multiplele optiuni redevenim parte a Creatiei.

Cand am inteles ca Dumnezeu ne-a facut dupa acelasi proiect, dupa care a construit intreg Universul, Pamantul si tot ce ne inconjoara, noul meu scop a devenit….vreau sa fiu ca salcia…Ca doar cineva de pe meleagurile astea a zis candva ca romanul e frate cu codrul. Pai…s-atunci……..??!

 

Despre bogatia de optiuni….

Ma intrebam acum cativa ani, venind acasa dupa o delegatie la Londra, de ce mi-au placut mai mult parcurile si gradinile englezesti decat gradinile atent desenate in modele extreme de constient alese ale gradinilor, palatelor din Franta. Pentru ca parcurile englezesti au o inocenta ,,dezordine” care imita parca natura. Extrem de rarisime sunt peisajele care au multe puncte aliniate, in natura. Totul e creat parca dintr-o toana, joaca de copil inocent ce a aruncat in stanga si dreapta pomi si lacuri si paduri si munti si mari, distrandu-se copios. E la fel de adevarat ca in intimitatea oferita de microscop, tot natura a creat niste simetrii geniale.

Aici probabil e vorba de preferinta mea catre ansamblu si esenta, mai degraba decat de cea focusata pe detalii si secvente. Dar vedeti, pana si aici exista bogatie, diversitate si infinite optiuni. Deci e vorba doar de preferinta de a ne concentra atentia catre ceva anume si a constientiza, intr-un moment sau altul acel ceva pe care ni l-am ales? Eu zic, DA!

 

Despre bogatia in ganduri conectate la natura…..

Cand am timp si incerc sa fac rost de marfa asta cat pot mai mult, am privilegiul de a admira minute lungi si pline de satisfactie, o maiestuoasa salcie inalta de vreo 6-7 metri.

Un vant mai indesat poate ciufuli si reaseza coafura salciei mele in forme ce-mi depasesc imaginatia, precum un stilist pasionat. Si parca o vad cum se distreaza si se bucura de acest tratament, cum chicoteste si e curioasa de ce stilistul vant mai poate aduce nou. Nu se bosumfla, nu se fereste si nu se impotriveste. Doar se lasa imbratisata si dansata tandru, sau mai ritmat de catre vant.

E alegerea ei? Eu cred ca da, pentru ca daca alegea sa fie de esenta mai rigida si sa se impotriveasca, la furtuna la care a fost supusa aseara putea sa se rupa. Si ce castiga?

 

Ei si acum inchipuiti-va 3 salcii incatenate una-n-tr-alta, una-n-tr-alta.

O salcie batuta de vant e ca un om echilibrat si in armonie cu el si ce-i in jur si care gratios face fata provocarilor vietii. Iar 3 salcii intr-un grup reprezinta magie in stare pura si-mi creeaza imaginea a 3 sau mai multor oameni intalniti intr-un grup, in armonie cu ei si ceilalti din jur si care gratios fac fata provocarilor vietii. Nu e minunat si grandios?

 

Dar radacinile……la ele v-ati gandit?

Pai daca salcia are 6-7 metri deasupra pamantului, vreo 2 metri adancime cred ca tot au si radacinile din pamant, ca altfel nu ar tine splendoarea aia de craci, frunze si pasari gazduite si linii si noduri si liniste cuprinse acolo.

Asa si noi. Pai oricat de frumosi, impetuosi, incredibili, fantastici, fenomenali si mirobolanti aratam intr-un instantaneu de viata, nu avem cum sa aratam si sa ne simtim asa, daca in interior radacinile noastre nu au siguranta, calm, echilibru, armonie si incredere in noi.

Cum sa fiu flexibil in afara daca in interior am niste radacini prizarite si pline de spaima, furie, fustrare, ura, invidie si alte d-astea?

 

Deci traim in bogatie sau mai stam pe ganduri……..

Aseara, chiar a fost furtuna mare, tare. Iar salcia mea s-a bucurat intr-un dans nebun de breakdance, de toata partitura aia. S-a bucurat de ce este. De viata din jurul ei, asa cum navalea ea, peste.

Asa as vrea sa fiu si eu. Si SUNT!

Doar ca inca nu am 6-7 metri. Dar voi avea si stii de ce? Pentru ca pur si simplu asta am ales, si daca ma fac frate cu natura si cu codrul, acestea isi vor face treaba. Si stii de ce?Pentru ca asta face ea,  natura cel mai bine. Viata e minunata!

Si sa aveti o viata inspirata de natura, e ce va doresc!!!

 

Al vostru, Cristi(an) Nicolae.

 

Addthis

Comentarii  

 
0 #1 Calota Rodica 10-08-2011 09:24
De mult n-am mai citit un text obvios in nevoia noastra de confirmare ca mai exista sperante de salvare a Creatiunii, a creatiei sau creativitatii, ca acest metal pretios nu poate fi corodat de oxizii tehnocratiei...
S-ar putea ca natura sa gaseasca si singura solutii la problemele create de specimene lipsite de inteligenta, scarpinandu-se de ei ca de 0 pecingine!
Multumim pentru inteligenta emotionala superioara celei pragmatice si pentru frumusetea gandului si a expresiei!
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

training-workshop-nlp-small
Vizualizari pagina: 2312

Calendar

Last month May 2012 Next month
M T W T F S S
week 18 1 2 3 4 5 6
week 19 7 8 9 10 11 12 13
week 20 14 15 16 17 18 19 20
week 21 21 22 23 24 25 26 27
week 22 28 29 30 31

Evenimente viitoare

Vi Mai 18 @10:00 - 05:00pm
Master TM, m5