De Dr.Richard Bolstad si Margot Hamblett

partea 1

Acest articol exploreaza puterea proceselor bazate pe NLP de a modifica strategiile care duc la anxietate.
Anxietatea este o stare. Modelele fundamentale din NLP sugereaza o multitudine de modalitati de modificare a starii prin schimbarea psihologiei sau a reprezentarilor interne. Bazandu-ne pe cercetarile recent facute asupra anxietatii, vom descrie metaprogramele specifice si strategiile asociate acesteia. Voi arata apoi care sunt procesele ce se bazeaza pe NLP si schimba strategiile respective.

Voi arata de asemenea cum specialistul NLP poate antrena o persoana anxioasa sa-si creeze un stil de viata mai functional si mai satisfacator.

A. Ce este anxietatea?

Moda anxietatii

“Anxietatea este starea emotionala care va aduce la tratament psihiatric cele mai multe fiinte umane” (Beletsis, 1989, p.264). In cazul a 33% dintre persoanele care apeleaza la medic, anxietatea este cheia afectiunii de care sufera iar un procentaj similar din populatia generala va dezvolta o “tulburare clinica semnificativa de anxietate” la un moment dat in viata (Barlow, Easler si Vitali, 1998, p.312).
In manualul de psihiatrie DSM-IV Tm (American Psychiatric Association, 1994), anxietatea este descrisa in trei feluri.

Mai intai, anxietatea prelungita este descrisa in termeni simptomatologici precum: a simti neliniste, oboseala, iritabilitate, tensiune musculara, a fi incapabil de concentrare sau de a adormi.

In al doilea rand, atacurile de anxietate acuta (panica) sunt descrise in termeni de raspunsuri chiar mai intense: batai puternice ale inimii, transpiratie, tremuraturi, dificultati de respiratie, dureri toracice si abdominale, greata, ameteala si frica extrema (de moarte, de nebunie sau de pierderea controlului).

In al treilea rand, este recunoscut faptul ca multi oameni sufera de unul dintre tipurile de anxietate descrise mai sus dar reusesc sa se descurce intr-un mod care devine la randul sau simptom: consumul de alcool, droguri, raspunsuri disociative involuntare , tulburari de alimentatie, ritualuri compulsive, violenta precum si alte comportamente de evitare a anxietatii.

Pentru tratarea anxietatii au fost folosite in exces medicamente precum Valium (diazepam).
A fost dovedit intr-o oarecare masura faptul ca folosite singure, medicamentele reduc frecventa si severitatea anxietatii dar utilizatorii au aratat ca dupa intreruperea tratamentului medicamentos au manifestat acelasi nivel de frica si aceleasi comportamente de evitare ca inainte de inceperea tratamentului (Franklin, 1996, p.7).

In repetate randuri, procesele de schimbare cognitive in stil NLP au fost comparate cu diazepamul si alte medicamente asemanatoare, dovedindu-se ca sunt cu mult mai eficiente decat acestea (Barlow, Ester si Vitali, 1998, p.310). Din pacate dorinta de a obtine efecte imediate (asa cum sunt percepute efectele pilulelor) este implicita in natura specifica a anxietatii.

Pe de alta parte, psihoterapia pe termen lung alimenteaza natura problemei prin crearea dependentei (Beck si Emery, 1985, p.171).
Ceea ce intr-adevar functioneaza este ceea ce ofera NLP: procese de schimbare pe termen scurt care redau persoanei controlul asupra propriei stari.

Denumirea anxietatii

Analizand denumirea anxietatii prin definirea acesteia ca stare veti observa ca ca aproape toate criteriile DSM-IV pentru anxietate sunt kinestezice. Si totusi, atunci cand DSM-IV are nevoie de un sinonim pentru anxietate, foloseste un termen absolut cognitiv: “asteptare aprehensiva”. Acesta este un lucru important. Anxietatea este un raspuns fizic ce totusi nu poate fi generat fara anumite reprezentari interne construite (vizuale, auditive sau kinestezice) ale “posibilelor” evenimente viitoare.

O persoana care vede un paianjen poate construi tabloul/imaginea unui paianjen ce se catara pe ea si apoi poate simti frica rezultata (Vizual construit/Kinestezic).
O alta persoana poate crea sunetul unei multimi de oameni care rad si striga umilind-o si apoi poate simti frica vizavi de situatia imaginata (Auditiv construit/Kinestezic).
O alta persoana poate crea atat de exact senzatia de alunecare si cadere de la inaltime incat simte caderea si frica asociata acesteia (Kinestezic construit/Kinestezic).

Anxietatea pe termen lung poate fi sustinuta de strategii care plaseaza Ad (auditiv-digitalul/ dialogul cu sine insusi) intr-o succesiune.

O persoana isi poate imagina ca pierde un examen, isi vorbeste siesi despre cat de ingrozitoare ar fi experienta respectiva si obtine un sentiment de panica in legatura cu ceea ce si-a spus (Vizual construit>( duce la) Auditiv/Kinestezic). Rezultatele initiale ale sinesteziei originale pot fi de asemenea retrimise in sistem.

Intensificarea batailor inimii provocata de imaginile create despre paianjen pot duce la speculatii in legatura cu un atac de cord, ceea ce duce de asemenea la intensificarea batailor inimii (Vizual construit/Kinestezic>Auditiv(dialog interior)/Kinestezic). O astfel de escaladare fizica este o sursa pentru atacul de panica.
Declansatorii kinestezici care alimenteaza un ciclu de panica (de ex. Vizual construit/Kinestezic>Auditiv(dialog interior)/Kinestezic) pot fi reincadrati.

Poti arata ca senzatia de cadere pe care o are persoana este aceeasi cu senzatia pe care o are cand este tulburata de emotie; senzatia de respiratie dificila si ameteala sunt aceleasi cu cea pe care o are cand danseaza repede; ceea ce simte cand are frisoane este ceea ce simte cand
intra in sauna si in piscina; amortirea mainilor si a falcilor pe baza de anxietate este identica cu amortirea mainii pe care se reazama in timp ce urmareste un program la televizor etc. (vezi p.214 din articolul lui Russell Bourne “From Panic to Peace: Recognising the Continua” in ed. Yapko, 1989).

Lumea lui “daca”

De ce “suferinzii” de anxietate creeaza astfel de sinestezii?
Terapeutul ericksonian David Higgins (in Yapo, ed. 1989, p.245-263) subliniaza faptul ca toti traim intr-o lume a lui “daca”. Pentru a actiona, noi facem anumite presupuneri despre ceea ce se va intampla. Aceste presupuneri sunt de fapt “halucinatii” dar au potentialul de a genera speranta sau teama, fericire sau durere. Acesta este un proces activ, autohipnotic de actiune si este potential sanatos. In anticiparea provocarilor viitoare estimam semnificatia provocarii si puterea resurselor noastre de a raspunde acelei provocari (Beck si Emery, p.3-53). Frica este si o evaluare realista al nivelului serios al provocarii, mobilizand corpul pentru a face fata provocarii prin cresterea ritmului pulsului si al respiratiei, prin mobilizarea musculaturii etc.

Anxietatea severa este o tulburare a procesului “daca”. Persoana anxioasa (spre deosebire de persoana care simte o frica realista fata de o amenintare curenta) demonstreaza anumite “distorsiuni cognitive”(pentru a utiliza terminologia NLP – fac schimbari de strategie/submodalitati cheie). Acestea sunt:

1. Alegerea viitorului. Preocupandu-se de potentiale evenimente viitoare in asa masura incat prezentul si trecutul sunt excluse, persoana este incapabila sa acceseze amintiri resursa sau sa utilizeze eficient resursele pe care le are la indemana. Astfel, o persoana care a vorbit unei multimi de o mie de oameni in urma cu doar o saptamana se poate panica gandindu-se ca va face acelasi lucru maine.

2. Alegerea pericolului. Persoana acorda multa atentie riscurilor potentiale si prea putina atentie sigurantei potentiale. Face acest lucru utilizand “viziunea de tunel” precum si analoagele auditive si kinestezice ale acesteia. De exemplu, o persoana careia ii este teama sa vorbeasca in public poate observa singura persoana suparata care o priveste fix si poate totodata sa nu observe persoanele care o urmaresc cu interes si ii zambesc. O persoana care simte o strangere in piept poate acorda intreaga atentie respectivei senzatii fara sa simta si senzatia de confort din bratele ei.

3. Asocierea in reprezentarile interne despre pericol. Aceasta este submodalitatea cheie schimbata de tratamentul NLP al fobiei.

4. Amplificarea semnificatiei pericolului.
Persoana anxioasa amplifica submodalitati precum marimea pericolului, apropierea fata de obiectul/situatia de care-i este frica, astfel incat amenintarea pare mai mare decat resursele persoanei. Ea diminueaza submodalitatile privitoare la resursele proprii si amintirile despre succesele anterioare.
Persoana careia ii este frica sa vorbeasca in public poate vedea o incapere plina de ochi uriasi privind-o fix, asa incat ajunge sa simta ca intra sub podea. Poate face acest lucru in mod auditiv-digital vorbindu-si siesi cu vocea multimii intr-un mod respingator si umilitor.

5. Evaluarea nerealista ca rezultat al amplificarii semnificatiei pericolului(pct.4).
Decat sa aprecieze gradul de risc (de exemplu sa afirme cat de riscanta este situatia respectiva pe o scala de la 1 la 10), persoana anxioasa are tendinta de a actiona ca si cand orice pericol ar fi total. Persoanele cu fobie de zbor de exemplu pot estima intr-o situatie oarecare ca riscul de ranire este de 1 la un 1.000.000. In momentul cand avionul decoleaza, ele estimeaza ca riscul de ranire este de 50% iar cand se fac simtite usoare turbulente atmosferice, estimarea se ridica la 100% in favoarea unui accident. Aceste persoane iau in considerare o serie de convingeri in legatura cu ceea ce “trebuie sa se intample” in astfel de situatii (de exemplu: “trebuie sa ies de aici”, “trebuie sa-mi iau pastilele”). Un astfel de set de convingeri poate implica estimarea importantei a ceea ce altii cred despre ei si despre raspunsurile lor. Un gest stanjenitor facut in public poate fi estimat ca si cand ar avea consecinte fizice resimtite in fiecare zi a urmatorilor sase ani. Astfel, in starea de anxietate, persoana genereaza un intreg set specific de credinte la care raspund – in termeni NLP: incongruenta secventiala.

6. Nerecunoasterea in sine a cauzei
Fiecare persoana are propriile-i sinestezii.
Persoanele anxioase le experimenteaza mai frecvent si cu mai putina atentie constienta, acest fapt conducand la convingerea ca sentimentele/senzatiile tocmai se manifesta sau ca sunt cauzate de mediu si nicidecum nu ar fi un rezultat al atentiei pe care ele o acorda reprezentarii “pericolului”.

7. Activarea psihologica. Pentru a-si activa
corpul, persoanele anxioase actioneaza in mai multe moduri. Ele sunt preocupate in mai mare masura de inspiratie decat de expiratie, se plimba si fac mai multa miscare alocand pentru somn un timp mai scurt decat alte persoane. Respira prin nara lor dominanta (Rossi, 1996, p.171-2). Ernest Rossi subliniaza ca acest lucru se intampla cu scopul mentinerii ciclului normal de odihna-activitate in faza de alerta a pentru perioade prelungite. Rossi sugereaza ca daca anxietatea se manifesta intr-un anumit moment al zilei, acest lucru indica un ciclu de odihna degradat care atinge nivelul critic la momentul respectiv.



Anxietatea si depresia

Intr-un articol anterior am discutat despre tratamentele NLP ale depresiei. Oamenii pot construi strategii care genereaza anxietate si strategii care genereaza depresie. Ambele stari implica din partea persoanei alegerea a ceea ce este gresit si asocierea in experiente neplacute.

Cele doua seturi sunt diferite si este important sa putem face distinctie intre ele inainte de a stabili cum putem rezolva anxietatea.

In cazul depresiei, persoana se concentreaza asupra experientelor din trecut – ratari, pierderi, infrangeri care s-au petrecut deja, fiind prin urmare fixe/de neschimbat. Persoanele depresive pot sa nici nu aiba o linie a timpului viitor in legatura cu care sa fie anxioase. Comentariile lor despre viata si despre ele insele au un stil explicativ patrunzator (“Acesta este felul in care sunt. Acesta e felul in care lucrurile sunt. Totul este in acest fel si intotdeauna asa va fi.”). Persoanele depresive au un interes scazut in a face orice pentru ca se asteapta la esec (“Care-i ideea? Ajungi tot in locul din care ai pornit, adica nicaieri.”). Ele pot avea sperante in legatura cu anumite sarcini (si apoi utilizeaza paternuri pe care le numim anxietate), dar in general persoanele depresive cedeaza incercand sa evite tipul de durere de care fuge persoana anxioasa.

La persoana anxioasa atentia este canalizata spre potentialele infrangeri, ratari si pierderi viitoare. Persoana anxioasa considera ca aceste dezastre pot fi evitate daca ele pot scapa intr-un fel sau altul de evenimentele de care le este frica. Stilul lor de explicare este mai experimental, mai conditional si mai centrat pe evenimente (“Daca as putea sa evit lifturile/ multimile/ gandurile despre moarte… atunci as putea fi capabil sa scap de aceasta teroare”.). Persoanele anxioase au obiective dar sunt incapabile sa le atinga. Le este teama de esec. Ele nu renunta la a face ceva (decat daca in final devin depresive in legatura cu anxietatea lor), dar renunta sa faca lucrurile de care le este frica (declansatorii anxietatii lor)

continuare...