O fetita locuia intr-o casa mica, foarte simpla, pe un deal. Pe masura ce crestea... jucandu-se in mica gradina din fata casei, putu vedea peste gardul care o imprejmuia, pe dealul invecinat, o casa mare ale carei geamuri straluceau in lumina soarelui.
Si, chiar daca isi iubea parintii, familia, ea visa in fiecare zi la cat de minunat si captivant trebuia sa fie sa traiesti intr-o casa ca cea din departare... nu intr-una ca a ei.

Cand se facu destul de mare pentru a parasi propria gradina, ceru voie mamei sale sa faca o plimbare prin zona cu bicicleta. Cedand insistentelor sale, mama sa i-a dat voie, dar o ruga sa nu se indeparteze prea tare. Cum ziua aceea era minunata, fetita stiu exact unde voia sa ajunga....
Pastrand drumul si apoi traversand valea, ajunse chiar in fata casei de pe deal, cea care parea din aur. Coborand de pe bicicleta si apropiindu-se, constata cu dezamagire ca ceea ce credea ea a fi stralucire de aur, nu era decat reflectia soarelui pe geamurile pline de praf ale unei case murdare si neingrijite...

Dezamagita, cu inima franta, urcandu-se pe bicicleta, se uita in zare si vazu o casa mititica cu ferestrele sale stralucind in soare... casa ei.
Atunci a inteles ca ea era cea care traise intr-o casa de aur, in care primise numai dragoste si grija si ca tot ceea ce isi dorise pana atunci ii fusese asa de la indemana, chiar in fata nasului ei.